Dragostea este a-ţi rupe aripile din carne şi a le lipi cu propriul sânge de trupul celui pe care îl iubeşti, şi asta pentru că a devenit mai important să-l vezi zburând pe cel iubit, mai sus decât propria-ţi fiinţă. Dragostea este ceea ce te face să te trânteşti la pământ, în ţărână pentru ca iubitul tău (iubita ta) urcându-se pe umerii tăi să vadă de acolo Soarele... chiar dacă de ochiul tău se va lipi doar ţărâna, spălată doar de lacrimi.

     Te întrebi ce se întâmlă într-o relaţie în care amândoi se aruncă la pământ? Ei nu cad, ci se apleacă, astfel ei nu decat ci se întreaptă spre cer... Nu ai nici o altă soluţie: „Ţinteşte spre Cer, şi te vei trezi căzut în ţărână, ţinteşte spre ţărână, şi nu te vei trezi de loc.” (C. S. Lewis). Merită să-ţi zmulgi aripile din trup pentru cel din faţa ta, chiar dacă le va călca în picioare, pentru că doar astfel poţi scăpa de aripi... şi în locul aripilor de care scapi, Cerul îţi dă zborul în sine.