hi5 - Protectia Animalelor Caras Severin

Articol aparut in ziarul Ghimpele, in luna iunie08 : Nov 14, 2008

Legea pentru proteccia animalelor pune pe jar autoritãtile locale si ONG-urile * Actul legislativ suflã vânt în pânzele asociatiilor neguvernamentale de profil si genereazã înfiintarea unora noi
Iubitorii de animale au asteptat îndelung o lege care sã le garanteze cã fiintele protejate de ele vor avea parte de o protecþie legislativã, instituþionalã. Ei se uitau pânã acum cu jind la programele de pe Discovery, care prezintã un tablou impresionant despre ceea ce înseamnã sã te ocupi într-adevãr de protecþia animalelor. Sigur cã pânã acolo mai e mult, dar primul pas este, totuºi, fãcut. România se adapteazã, totusi, încet, încet, la legislaþia europeanã si în ceea ce priveste protectia animalelor. Aceastã lege, sustin iubitorii de animale, era necesarã, nu doar pentru simplul motiv cã asa se poartã în Europa sau în alte tãri civilizate, ci si pentru cã nu avem dreptul moral sã maltratãm, sã exterminãm aceste fiinte cu care împãrþim planeta. Desigur cã existã si detractori ai unor astfel de prevederi legislative, oameni care pretind cã eforturile pentru protejarea acestor fiinþe nu sunt oportune, atâta timp cât avem atâtea probleme cu propria noastrã specie, cu propria noastrã societate. Adicã, am fi prea sãraci pentru a ne permite luxul sã alocãm fonduri, sã realizãm infrastructuri specifice pentru protecþia animalelor. Vocile acestea sunt, însã, tot mai puþine si desi autoritãtile locale sunt puse în dificultate în ce priveste asigurarea unor conditii adecvate, vor trebui, pânã la urmã, sã ia mãsuri. Placa pusã de obicei în astfel de situaþii este: „da, avem lege, dar nu avem asiguratã finanþare pentru a o pune în aplicare.“ Acest lucru e pe jumãtate adevãrat. În primul rând vor veni, cu siguranþã, si fonduri, iar în al doilea rând aleºii locali trebuie sã gãseascã pânã la urmã soluþii... locale, la probleme locale. Legea 9/2008 privind Protectia animalelor, adoptatã recent, creeazã, însã, ca atâtea alte legi, probleme de aplicare. Dacã ne referim la câinii comunitari, de exemplu, acestia nu mai pot fi euthanasiati, cu exceptia, desigur, a celor bolnavi incurabil sau a celor foarte bãtrâni. De mai multi ani încoace, povestea câinilor comunitari genereazã spectacole care mai de care mai impresionante si împarte cetãtenii în douã: o parte din ei care vrea neapãrat sã nu mai vadã pe strãzi aceste patrupede, considerând cã ele sunt un real pericol pentru oameni, pentru cã muscã, transmit boli si creeazã o imagine neplãcutã pentru civilizatia urbanã, si o altã parte, care sustine cu tãrie cã ei nu trebuie chinuiti de hingheri cu brutalele laturi, nu trebuie omorâti, ci preluati, vaccinati, tratati si apoi încredintati unor stãpâni, ori mãcar sterilizati. Sigur, nici mãcar cei care sunt înnebuniþi dupã animale, nu vor sã le vadã circulând pe strãzi, ci, dimpotrivã, le-ar dori ocrotite, având fiecare un stãpân. Hingherii au devenit în ultima vreme o categorie profesionalã extrem de hulitã de cãtre cei care nu mai sunt de acord cu metodele inumane de prindere a câinilor. Nu putine au fost scenele în care oamenii pur si simplu s-au luat la cearta cu acesti slujbasi ai municipalitãtii, pentru câte un cãtel. Necontrolate, evident cã aceste animale se înmultesc, puii lor cresc si ajung pe strãzi. Mai mult, existã maini necunoscute care fac transporturi periodice de animale provenite din alte localitãti, pe care le lasã în libertate pe strãzile Resitei. Câinii gãsiti fãrã stãpân sunt luati cu forta de pe stradã si dusi la padocul municipal, administrat de SC Urban, si tinuti acolo în conditii improprii: stau grãmadã, în custi, multe din ele neacoperite, neavând unde sã se aseze, decât în apã, noroi sau în propriile fecale. Dupã aproximativ douã sãptãmâni, ei sunt omorâti, la grãmadã, prin injectii letale sau cu ranga. De multe ori ajung la padoc si câini de rasã, cu stãpân, câini care se pierd sau pur si simplu sint luati de hingheri desi au zgarda la git. Ei pot fi returnati proprietarului, contra sumei de 60 de lei. Nu întotdeauna însã stãpânii se mai duc sã-i caute. Comoditatea, lipsa de informaþie, nepãsarea, fac ca la padoc sã ajungã inclusiv câini de rasã, care au avut stãpâni si care suferã dupã ei. Astfel cã, la un loc cu maidanezii luati de pe strãzi, poti vedea la padocul resitean, în custile insalubre, superbe exemplare de câini-lup, huskey, chow-chow, pechinezi, dalmatieni si alte asemenea rase deosebite. Murdãria în care stau, însã, stresul generat de compania a zeci de exemplare, îi fac rapid sã arate ca maidanezii, „colegi de celulã“. Dar, spun iubitorii de animale, câinii sunt toti la fel, iar cei de rasã nu se dovedesc superiori celorlalþi, care, dimpotrivã, pot fi chiar mai recunoscãtori ºi mai legaþi de stãpân. Odatã cu aparitia unei legi pentru protectia animalelor, act care încearcã sã le punã pe acestea la adãpost de rele tratamente si sã le asigure conditii de viatã decente, termenii problemei s-au mai schimbat, sau ar trebui sã se schimbe. Câinii, pentru cã la ei ne referim în principal, nu mai pot fi uciºi, decât cei bolnavi incurabil sau cei bãtrâni. Aici existã o portiþã, pentru cã totul depinde de medicul veterinar. Acesta poate stabili care câine trebuie euthanasiat si care nu. În aceste conditii, padocul resitean începe deja sã întâmpine mari dificultãti, legate de spatiul necesar si de hrana pentru numãrul tot mai mare de câini adusi acolo. De aceea, sunt necesare adoptiile, la care, practic, resitenii care doresc sã aibã un cãtel sunt invitati. Adoptia e gratuitã si salveazã o viatã de animal. La padoc existã la momentul de fatã peste 200 de câini a cãror situatie trebuie rezolvatã urgent, pentru cã SC Urban nu dispune de fonduri suficiente pentru asigurarea medicatiei si hranei necesare. La Resita a luat fiinta o asociatie neguvernamentalã numitã „Asociatia pentru Protectia Animalelor Caras-Severin, fondatã de Irina Borbely, consilier la Autoritatea Judeteanã de Sãnãtate Publicã si de Silvia Chivari, consilier municipal, organizatie care a obtinut sprijinul autoritãtilor municipale, si e normal sã fie asa, din moment ce acestea e posibil sã nu mai poatã gestiona singure problema. Mai ales cã la padocul administrat de SC Urban sunt necesare urgent reparaþii la acoperisuri , pentru a extinde posibilitãtile de „cazare“ a animalelor aduse acolo.